Investigaţia este o cercetare minuţioasă iniţiată şi condusă cu perseverenţă, pentru descoperirea a ceva nou, apreciat ca interesant şi folositor.
Pe plan fizic, investigaţia porneşte la început pe fondul lucrurilor deja cunoscute. În acest domeniu cercetătorul pleacă de la ştiinţa acumulată prin descoperiri anterioare. Întâlnirea vechiului nu este decât o simplă repetare a unor fenomene sau fapte bine cunoscute. Dar această minte a investigatorului, aglomerată de cunoaşteri, este şi rămâne incapabilă să întâlnească noul, ineditul sau necunoscutul. Fenomenul este uşor de explicat şi de înţeles totodată: un tipar vechi memorial, al cărui fond informaţional este realizat prin consum de celule cerebrale, nu este apt să înţeleagă noutatea absolută. Trecutul istoric ne furnizează nenumărate dovezi în acest sens. De fapt, orice invenţie constituie o surpriză, mai mare sau mai mică, în funcţie de elementele novatoare ce o însoţesc. Nu de puţine ori, o seamă de invenţii, la început, au fost fie deconsiderate sau chiar negate, iar unii inventatori au fost catalogaţi ca dereglaţi mintal, şi asta o făceau, nu oameni de rând ci, mari academicieni ai acelor vremuri. De altminteri, fenomenul este destul de frecvent şi în vremea noastră. El este urmarea firească a identificării omului cu ceea ce ştie, cunoaşte sau posedă. Imaginara personalitate care îşi arogă importanţă psihologică de ştiutoare a toate, mai degrabă neagă totul, decât să-l accepte şi eventual, să-l verifice prin propria experienţă.
Pe plan psihologic şi spiritual, fenomenul de respingere a noului este şi mai frecvent. Întreaga mentalitate este determinată de lipsa de cunoaştere a Naturii fiinţei umane. În genere vorbind, nu ştim Cine Suntem, de unde venim, unde ne ducem, dacă există sau nu altceva decât ceea ce percepem cu ajutorul celor cinci organe de simţire. Datorită acestei ignoranţe, Viaţa pe Terra a devenit, pentru marea majoritate a oamenilor, un adevărat infern cu nenumărate şi variate suferinţe, iar puţinele clipe de satisfacţie şi bucurie întâlnite, de fiecare în parte, sunt şi ele umbrite de incertitudinea clipelor în veşnica lor succesiune.
În cazurile fericite, când se fac dezvăluiri în acest domeniu, ele sunt privite cu exagerată suspiciune şi apreciate ca nenaturale. Încadrarea acestor fenomene în categoria parapsihologiei indică, de asemenea, puţina cunoaştere a capacităţii psihicului uman. Numărul celor care neagă, batjocoresc sau chiar condamnă aceste descoperiri este – cum aminteam mai înainte – încă şi mai numeros decât al acelora din domeniul lumii materiale. Cei mai mulţi o fac din interese meschine, omeneşti. Ei nu numai că încurajează naivitatea credulilor pe care îi păstoresc, dar chiar şi o cultivă în scopuri pur egoiste. Acest fenomen îl întâlnim în toate practicile care-şi propun mântuirea Sufletului şi perfecţionarea spirituală a celor interesaţi.
Un veritabil om de ştiinţă sau mentor spiritual – cinstit cu el însuşi – nu respinge şi nici nu condamnă noutatea revelată printr-o experienţă a altuia, pe care el nu a făcut-o sau nu a avut posibilitatea să o facă.
Există oare vreo descoperire - făcută de mintea omului - care să egaleze certitudinea nemuririi Sufletului?! Şi, legat de această incomparabilă revelaţie, că venim din Veşnicie şi ne îndreptăm spre aceeaşi Veşnicie, îmbrăcând un număr imens de veşminte, drept forme materiale?! Şi încă mai aflăm, că aşa-zisele inechităţi socio-economice şi culturale sunt determinări cauzale, legate de vieţile noastre anterioare? La fel, mai descoperim că toate câte ni se întâmplă pe parcursul unei vieţi sunt pentru noi, determinate cândva de noi şi în folosul nostru spiritual pe calea de întoarcere la Sursa Surselor, de unde odinioară am coborât pentru a face experienţa Viului în asociere cu materia brută!
Nu sfătuiesc pe nimeni să-şi părăsească eventualul crez pe care-l are. Ar însemna părăsirea unei condiţionări şi acceptarea alteia. Ceea ce încerc şi susţin să demonstrez nu este nici crez religios, nici metodă şi nici măcar concept filozofic.
Viaţa care curge asemenea unui râu – totdeauna cu vadul plin – nouă, proaspătă de la o clipă la alta, ne obligă să-i ieşim în întâmpinare aşişderea mobilităţii şi prospeţimei ce o caracterizează. Deci, noutatea Viului în mişcare – pentru corecta ei înţelegere – ne solicită să-i ieşim în cale cu o minte aidoma prospeţimei acesteia, formată din noi celule cerebrale, nealterate de acumulări anterioare. Prin urmare, numai complet eliberaţi de acumulările memoriale, vom putea întâlni şi înţelege în mod real Viaţa în scurgerea Ei neîncetată.
Dar, în ce fel putem atinge această minte calificată prin tăcere şi luciditate drept inocentă?
Fiecare tentativă a minţii, făcută în scopul eliberării ei, nu poate înregistra decât efecte superficiale, de scurtă durată şi nu adevărata stare de inocenţă. De fapt, o minte liberă tempo-spaţial, perfect inocentă este complet pasivă şi nici nu aşteaptă ceva, adică vreun efect oarecare. Altfel exprimat: ea este o Stare de Pură Conştiinţă acauzală şi atemporală într-o desăvârşită uniune cu Necuprinsul. Această sublimă realizare se obţine doar cu ajutorul Atenţiei globale, lucide, spontană şi dezinteresată. Or, Atenţia la care ne referim este chiar Sacrul în acţiune.
O minte - prin natura ei, agitată, hoinară, care mai tot timpul aleargă fără rost: fie în trecutul perimat, fie înspre un viitor imaginar şi nesigur – străfulgerată de razele Atenţiei, se dezagregă pur şi simplu. În acea clipă, realizăm fiinţa integrală – corp, psihic şi Spirit – Unitate, prezentă Acum şi Aici. De-acum, în perfectă armonie, noi celule cerebrale sunt folosite şi, datorită lor, dispunem de o nouă minte. Ea este de proporţii infinite, capabilă să cuprindă şi să înţeleagă – prin trăire directă – ineditul Vieţii. Desprinderea de clipa prezentă – consumată – este la fel de spontană pentru întâmpinarea clipelor care urmează, impuse de ritmul etern al Viului în constanta Lui mobilitate.
În concluzie, cu ajutorul investigaţiei, folosind unicul instrument Atenţia globală, noi înşine descoperim Realitatea Divină a fiinţei noastre şi, la acest nivel de funcţionare, ne manifestăm ca Inteligenţă creatoare, Iubire şi Frumuseţe acauzale. Fericirea la care aspiră fiecare muritor numai în această unică ipostază este întâlnită cu adevărat.
Înainte de orice apreciere, favorabilă sau nu, încercaţi acest experiment, care excelează printr-o extraordinară simplitate. Toţi oamenii dispun de capacitatea realizării acestei minunate experienţe şi rezultatul nu poate fi decât unul şi acelaşi, însoţit de efectele binefăcătoare amintite mai sus.
Să mai amintim că, în profunzimea fiinţei noastre, suntem Conştiinţă Pură, Perfecţiune Absolută – Divinitate şi, această Pură Realitate ne cuprinde întreaga fiinţă, când mintea obişnuită tace cu desăvârşire, fiindcă îşi dă seama că nu poate să cuprindă Existenţa Infinitului, Adevărul Absolut – Dumnezeirea.
În sfârşit, pentru a elimina orice echivoc, se impune o categorică precizare: Adevărul Absolut nu poate fi întâlnit decât de către acest suprem Adevăr, existent în fiecare fiinţă umană, care ni se revelează când egoul, sinele personal sau personalitatea dispare cu desăvârşire.
(Tema aceasta a apărut în revista „Paranormal” din 31 octombrie 1997.)