***
După apariţia interviului intitulat „Călătorii în astral”din revista „Paranormal" din 29 martie 1997 şi a temei „Investigaţia” din 31 oct 1977, am primit numeroase telefoane din mai multe localităţi din ţară de la cititorii acestei reviste interesaţi de fenomenul Existenţei privit sub cele trei aspecte:Viaţă – moarte-desăvârşire.
Pentru a veni în ajutorul acelora care nu dispun de mijloacele deplasării în capitală, încerc să transmit şi pe această cale o seamă de răspunsuri ce mi-au fost puse telefonic în legătură cu problematica respectivă.
***
MINUNATA CĂLĂTORIE SPRE ADÂNCURILE PROPRIEI FIINŢE
Aveam 32 de ani când am cunoscut fenomenul de dedublare sau extracorporalitate, care s-a produs în mod spontan, constituind pentru mine premieră absolută.. Dar, mai întâi, iată împrejurările în care a avut loc această extraordinară surpriză, ce mi-a încercat şi orânduit apoi întregul curs al actualei existenţe:
De câţiva ani, imperialismul sovietic, prezent peste tot ca ocupant militar, urmărea cu o diabolică insistenţă distrugerea a tot ce era de valoare în această ţară. În urmărirea scopurilor ei perfide, folosea o infimă minoritate politică – în bună parte străină de neam – înregimentată sub semnul partidului comunist român. Toate instituţiile de stat, ca şi întreaga structură socială şi economică particulară şi individuală au fost destrămate şi, în final, înlocuite cu altele, după model bolşevic. În instituţia din care făceam parte, m-am manifestat ostil, încâ de la început, împotriva acestor schimbări nefireşti, ce se statorniceau încurajate şi protejate de forţa brutală a tancurilor ocupantului. Aşa am ajuns – ca mulţi alţii dintre foştii mei colegi – să fim puşi în urmărire, încriminaţi ca potenţiali duşmani ai partidului comunist. Informat din timp de ceea ce se urmărea, am optat pentru trăirea în clandestinitate. În acest scop, mi-am aranjat un culcuş, cât mai bine camuflat, în gospodăria părinţilor mei.
La câteva zile de la izolarea astfel impusă, trăiesc – fără niciun avertisment – acel fenomen amintit la început. Era pe sfârşitul lunii august, într-o noapte luminată de un splendid clar de lună plină. Nu ştiu cum anume, m-am trezit în afara corpului fizic, la câţiva metri deasupra solului. În realitate, eram dublura corpului meu fizic şi dispuneam de întreaga conştiinţă. O stare de bucurie nemaiîntâlnită până atunci mă copleşea până la limitele îndestulării atotcuprinzătoare. Au urmat – sub imboldul voinţei mele – două scurte deplasări, prin alunecare, măsurate după orientarea planului fizic, aproximativ 40 de metri. Dar iată că, un gând necontrolat, însoţit de teamă, mă readuce în podul în care zăcea corpul, aidoma unui cadavru. Încorporarea s-a realizat fără niciun fel de intervenţie din partea mea. Energia, care-mi susţinea structura astrală, devenise un fel de cordon, ceva mai gros, care întocmai ca un şarpe viu pătrunde în corp prin gură. A urmat apoi trezirea, însoţită de emoţia naturală, determinată de noutatea evenimentului cu păstrarea intactă a celor întâmplate.
De-acum, după această revelaţie, aveam o infinită preocupare, care-mi oferea clipe de necontestabilă fericire. Ascunzătoarea mea devenise, pe neaşteptate, un nepreţuit prilej oferit de Viaţă pentru aflarea tainelor legate de perenitatea Sufletului. La început, cum era şi firesc, am făcut mai multe verificări legate de planul fizic. În multe cazuri, verificările dintre vederea astrală şi realitatea obiectivă a lumii materiale, erau doar de câteva minute. Altele au fost comparate după scurgerea de ore sau chiar ani, în funcţie de posibilităţile mele de întâlnire cu persoanele implicate în experienţele respective.
În continuare, am trecut la investigarea lumii astrale, prin contactarea fiinţelor decedate, cunoscute şi necunoscute. Din numărul imens de călătorii – făcute în acea lume, mult mai reală decât aceasta de pe pământ – amintesc o seamă de descoperiri, pentru mine cu totul inedite:
- În lumea astrală există un singur limbaj – universal – gândirea. Acolo deci, ne înţelegem, fără nicio dificultate, cu toate naţiile din întregul Univers. Sediul memoriei se află în creierul astral. Creierul fizic nu face decât oficiul de intermediar între cele două planuri.
- Odată cu desprinderea de corpul carnal, prin aşa-zisa moarte – ni se derulează în ordine inversă, întregul film al ultimei existenţe şi, în funcţie de ceea ce am făcut în actuala viaţă, ne vom bucura sau vom suferi în raport de binele sau răul săvârşit. Aşezarea temporală în climatul astral este determinată de gradul de evoluţie morală al fiecărui ins în parte.
- La solicitarea mea, mi s-au dezvăluit şi fragmente din câteva vieţi anterioare. Ca aspect fizic – în postura de dublură astrală – eram cu totul diferit de actuala înfăţişare.
- În neştiinţa mea, am avut chiar îndrăzneala să caut şi pe Dumnezeu. M-am adresat, în acest sens, unei Divinităţi impersonale. Desprins deci de corpul fizic – în ipostaza astrală – l-am rugat fierbinte să mi se dezvăluie. A urmat o ţâşnire năprasnică verticală înspre Nemărginire. În acest urcuş, am simţit şi auzit totodată un număr de trei desprinderi. În final, din mine nu mai rămăsese decât un simplu Punct luminos, într-un Ocean imens de Puncte asemenea înfăţişării mele. Fiecare Punct era independent, cu posibilităţi de proprie mişcare. Vedeam în toate direcţiile şi mă manifestam doar ca Stare de Conştiinţă Pură. Şi, atât numai! Toate Punctele aveau ceva comun: O Lumină gălbuie. Revenirea în corp a fost instantanee şi fără reacţii emoţionale.
- În colindările mele dintre cele două dimensiuni, efectuate pe mai bine de patru decenii, nu am întâlnit niciodată entitatea diavol, aşa cum este ea înfăţişată de către religie. Diavolul nu este altceva decât un om puţin evoluat. L-am întâlnit adesea – mai ales în prima fază a experienţelor mele. De câteva ori am fost chiar rănit astral, prin cuţite azvârlite de la distanţă, loviri şi alte acte de violenţă.
- Tot în lumea astrală, am aflat că în fiecare om există: atât principiul binelui – Scânteia Divină – cât şi principiul răului – egoul, sinele personal sau personalitatea – creaţie fictivă a ignoranţei lumeşti.
- Am mai descoperit că ateismul, înrădăcinat memorial în această existenţă, prilejuieşte la trecerea dincolo suferinţe greu de descris.
- De asemenea, sinuciderea se reflectă în acea lume prin chinuri îngrozitoare. Am întâlnit pe câţiva sinucigaşi în hrube întunecoase. Era un climat greu de suportat şi pentru mine, deşi o făceam cu toată dragostea, ca să aduc dovezi acelora, care din ignoranţă sau laşitate recurg la o asemenea soluţie.
- La fel, aflat în afara corpului carnal, am solicitat Divinitatea să-mi dezvăluie şi viitorul legat de această existenţă. Ştiam că până la urmă voi fi totuşi arestat. Făcea parte din destinul meu: atât întemniţarea, cât şi încercările ei, pe care Viaţa mi le-a scos în întâmpinare, potrivit Legii imuabile a Cauzalităţii. Aşa am aflat despre trecerea mea prin securitatea din Sibiu, închisoarea Făgăraş, lagărul de la km.4 Saligny etc. Cu dezvăluirile astrale, am trăit anticipat, ceea ce a urmat după aceia pe plan fizic la un interval cuprins între câteva luni până la doi ani.
Psihologic, copleşit de certitudinea nemuririi Sufletului şi impresionat de suferinţele de după moarte, am hotărât să-mi dedic actuala întrupare desăvârşirii spirituale.
După ce am ispăşit 5 ani şi 6 luni de temniţă grea, la eliberare, am avut posibilitatea să studiez: atât despre fenomenele de parapsihologie, cât mai ales, să aflu metodele şi practicile care vizează înnobilarea psihologică.
Aşadar, profund impresionat de revelaţiile lumii astrale, am folosit toate metodele, care dădeau asigurări de perfecţionare funcţională a fiinţei mele pe plan moral şi spiritual. Astfel am devenit călugăr în lume şi am practicat cu îndârjită insistenţă ruga neîncetată. După scurgerea a două decenii de luptă dârză cu gândurile, imaginile, dorinţele şi temerile - urmărind o viaţă împletită cu nenumărate privaţiuni – iată că, într-o bună zi, am simţit nevoia să întocmesc bilanţul propriilor realizări. Fiind de meserie contabil, era normal să mă gândesc şi la acest moment al socotelilor. Rezultatul? O mare dezamăgire!. Nu obţinusem decât schimbări cosmetice, firave ameliorări de suprafaţă. În toate împrejurările dispuneam de o mască avantajoasă, bine aranjată pe faţă, care acumula laudele şi respectul celor din jur. Dar, nu asta era ceea ce doream eu din toată profunzimea fiinţei mele, adică – transformarea radicală din interior, cu golirea întregii condiţionări tempo-spaţiale. Lupta cu gândurile mi-a fortificat structura egoului. Mantra creştină împiedica scurgerea energiilor posesive, care uneori clocoteau, bine ascunse, sub masca înşelătoare a omului de bine.
Odată cu această simplă conştientizare a întregului climat, s-a aşternut fulgerător o pace absolută, care mi-a cuprins întreaga fiinţă şi, concomitent cu ea, revelaţia: Dacă mintea cu efortul de voinţă şi sublimarea nu au putut realiza decondiţionarea – îmi zic eu – să încerc această împlinire cu ajutorul pasivităţii minţii, însoţită de Atenţia globală, impersonală. Din acea clipă deci, am început să privesc şi să ascult reacţiile minţii, determinate de provocările constante ale mişcării Vieţii. Încă de la început, am constatat că gândurile întâmpinate în acest fel îşi pierdeau, cu fiecare întâlnire, energiile însoţitoare şi, cu vremea, au dispărut complet, fără nicio altă intervenţie din partea mea. Încurajat de aceste rezultate palpabile, de necontestat, practica întâlnirii simple cu mine însumi – fără să anticipez nici un fel de rezultat – a devenit tot mai frecventă. Pe măsura aplicării ei am constatat o diminuare a importanţei proprii, a violenţei, ambiţiei etc. Gândirea a devenit mai liniştită. Stările negative apăreau numai în lipsa Atenţiei. După doi ani şi jumătate de practică a „Cunoaşterii de sine” într-o dimineaţă din august 1971, am constatat că funcţionam altfel decât înainte. Gândirea mea nu mai pleca nicăieri, se afla în permanent contact cu clipa prezentă. Fiinţa întreagă funcţiona ca Un Tot unitar: corp, psihic şi Spirit – o perfectă unitate. Fenomenul a durat circa două ore, după care, am început să-mi pun întrebări asupra cauzelor care au generat o astfel de trăire. Structura egoului – activă în mod frecvent prin mecanicitatea haotică a minţii – îşi pierduse autoritatea de conducere şi decizie a fiinţei mele. La început nu am ştiut ce nume să-i dau acestui mod de A Fi, deşi citisem destule cărţi. Una este să cunoşti intelectual un anumit termen ca Iluminare sau Realizare şi cu totul altceva este să trăieşti fenomenul respectiv. Frecvenţa întâlnirilor cu mine însumi, a lărgit tot mai mult cărarea îngustă de la început. Acum, călătoria din lumea finită în Imensitatea Necuprinsului a devenit uşoară şi cu tendinţă de permanentizare.
Desprins de mecanicitatea minţii omului vechi, din profunzimea fiinţei mele, primesc un îndemn clar, stăruitor de a trata „Cunoaşterea de sine! cu ajutorul versului. Drept urmare, între anii 1971-1972 am compus un număr de trei sute de poeme şi poezii-oglindă. Toate temele sunt cuprinse şi explicate din ipostaza Infinitului. În luna iunie 1988, acelaşi îndemn, venit din profunzime, m-a determinat să scriu din nou. Până în august 1990 am mai compus sase sute optzeci de poezii-oglindă, care tratează noi aspecte ale comportării umane. Prin fiecare din teme îndemn cititorul să privească în oglinda propriului Suflet şi să ia contact direct cu activitatea minţii sale haotice, care-l duce în trecut sau viitor, rupându-l astfel de Realitatea clipei prezente. Simpla întâlnire sau conştientizare face ca mintea să tacă, iar în Pacea sau Vidul psihologic, care în mod firesc se instalează, Scânteia Divină – comună tuturor fiinţelor - se afirmă ca Iubire şi Înţelepciune. Aceasta este Natura Divină a fiecărui ins care – prin prezenţa ei – curăţă, transformă omul vechi de toate impurităţile însumate din ignoranţă, teamă şi lipsă de înţelegere.
În concluzie, călătoria spre adâncurile fiinţei umane, la Sublima Realitate – existentă în fiecare dintre noi – nu se ajunge folosind activitatea minţii, ci prin tăcerea ei smerită, când întreaga fiiinţă se contopeşte în Unica Energie Cosmică sau Dumnezeu.
Nu vă mulţumiţi cu ceea ce aflaţi, drept simple informaţii, ci faceţi la fel ca mine, de a vă ântâlni – prin trăire adecvată – cu Ceea ce Sunteţi, Dumnezeu-Om. Îndemnul interior-intuitiv vă este singurul Învăţător care vă sfătuieşte şi vă oferă atitudinea înţeleaptă şi Dragostea memărginită pe care singuri să o aplicaţi în relaţia cu semenii şi natura. Fiţi Divinitate liberă, independentă, îngăduitoare – Iubire Absolută
faţă de tot şi toate câte vă apar în cale.