Pe parcursul a peste patru decenii de peregrinări realizate prin desprindere de planul fizic şi integrare în lumea astrală, mi-au fost dezvăluite – cu îngăduinţa acelei lumi – o seamă de taine, ca adevăruri cu totul inedite pentru mine. Unele dintre acestea, nu le-am găsit relevate nici în literatura de referinţă, bogat reprezentată, şi nici la noi după anul 1989.
Niciodată, şi în nici o împrejurare, investigaţiile făcute în lumea astrală, nu au fost iniţiate sau întreţinute pe parcurs de idei preconcepute. Căutarea persoanelor, ce urma să le întâlnesc în lumea paralelă, pornea, de fiecare dată, din „golul” sau „vidul psihologic”. Legătura cu entitatea astrală – cunoscută sau necunoscută de mine din existenţa sa pe plan fizic – se realiza doar prin imaginea figurii respective. Pentru cei necunoscuţi de mine, solicitam de la persoanele interesate, fotografia decedatului – fără alte amănunte. Aşadar, imaginea respectivului astral constituia unicul mijloc de relaţie directă, care mă atrăgea – întocmai ca un magnet puternic pilitura de fier – în diversele medii şi niveluri de evoluţie, a celor plecaţi din lumea aceasta. În acest sens, enumerăm câteva experienţe din dimensiunea astrală:
Pentru întâlnirea unui sinucigaş, de pildă, am fost nevoit să pătrund în interiorul pământului cu capul în jos, pe gura unui canal, asemănătoare realităţii din planul fizic. . Experienţa a fost dusă la bun sfârşit, învingând propria repulsie graţie dorinţei puternice de a întâlni pe acest nefericit semen.
Altă dată, solicitat să întâlnesc un geniu al muzicii – faimos compozitor – mi s-a indicat coborârea în pantă spre un gen de garaj subteran. De data asta, am refuzat, pur şi simplu, să continui investigaţia.
Au fost însă şi o seamă de cazuri când – la simpla încercare de a întâlni fiinţa respectivă – am ţâşnit, la vertical, cu viteza unui bolid. În jurul meu: grădini suspendate, de o extraordinară coloratură şi frumuseţe florală, nemaiîntâlnite vreodată, la care se asocia şi o muzică divină, ce-mi încânta auzul.Uşor de descris de către trăitorul unui asemenea experiment, dar greu şi chiar imposibil, nu numai de înţeles, ci şi de închipuit, de către mintea omului obişnuit. În derularea acestui experiment, protectorul meu din lumea astrală – care nu şi-a dezvăluit niciodată identitatea – mi-a dat posibilitatea de a compara două niveluri distincte de evoluţie şi aşezare astrală. Totul s-a petrecut aşadar într-o singură decorporalizare, când am întâlnit două entităţi, foste fiinţe întrupate. Una, aflată în climatul de armonie şi frumuseţe paradisiacă – despre care am amintit ceva mai înainte – şi alta, întâlnită, în continuare, fără nici o contribuţie deosebită din partea mea. Dar, iată cum s-a desfăşurat a doua parte a acestei experienţe:
Întrucât mă simţeam îndestulat, de o energie sfinţitoare, m-am gândit la un alt pământean, înscris în lista solicitanţilor. Contactul cu imaginea acestuia m-a desprins de-ndată de acest minunat climat şi a început coborârea într-un tempo destul de lent. Pe parcursul acestei alunecări spre suprafaţa solului, auzeam în spatele meu acea muzică divină, din mediul pe care-l părăsisem, iar în faţă mă întâmpina un taraf de lăutari şi un cântăreţ, cu acel cântec lumesc: „Patru boi cu lanţu-n coarne, ţine pe mândruţa Doamne!” Descrierea amănunţită a celor două niveluri, vizibil disticte ca poziţie şi climat pe scara dimensiunii astrale, se află cuprinsă în cartea „Moartea morţii şi desăvârşirea” cap. 3 pag. 65.
Încă de la primele contacte cu lumea misterelor astrale, am putut descifra că Sufletele ce părăsesc pământul, prin aşa-zisa moarte, sunt atrase pe planuri şi nivele diferite de evoluţie, în funcţie de calitatea lor morală. Prin urmare, nici erudiţia, nici genialitatea, nici multitudinea operelor realizate sau averea nu reprezintă valoare spirituală. Dimpotrivă! Toate acestea pot constitui prilejuri de degradare morală, atunci când - pe temeiul lor – oamenii îşi arogă importanţă psihologică. Autoaprecierea poate înregistra forme variate de degradare morală în funcţie de intensitatea supraevaluării: de la simpla părere bună de sine, apoi vanitate, orgoliu, trufie. În final, toate acestea reprezintă forme distincte de cancer al Sufletului omenesc.
Ştiinţa acumulată de către un pământean poate face din acesta un mare binefăcător al tuturor semenilor sau poate fi şi un mare blestem, atât pentru el, cât şi pentru întreaga omenire. Poluarea chimică, spre exemplu, ca operă a oamenilor de ştiinţa, a reuşi să ne otrăvească: aerul, solul şi, o dată cu acestea, produsele alimentare cu care ne hrănim zilnic.
Mai mult decât această degradare, determinată de multitudinea de substanţe chimice, omenirea mai este confruntată cu un pericol şi mai mare. Este vorba de poluarea psihică – prea puţin cunoscută şi comentată de mass-media sau de instituţiile şi persoanele abilitate să o facă. Această poluare – la care fiecare om obişnuit adaugă zi de zi propria contribuţie – pune în pericol însăşi existenţa vieţii pe Terra., iar popoarele care îşi au conducătorii politici pe care îi merită, aceştia, din păcate, au la dispoziţie şi mijloacele distrugătoare adecvate să conducă la acest sumbru final.
Unde să căutăm, în ce scorbură să întâlnim pe adevăratul Homo Sapiens, Sapiens?? Tot ce vedem în jurul nostru, aidoma semenilor de pretutindenea, nu sunt altceva decât simple măşti care încearcă numai, fără să şi reuşească, să demonstreze că sunt cu adevărat oameni sinceri, cinstiţi şi omenoşi.
După această cuprinzătoare introducere – făcută în mod intenţionat pentru uşurarea înţelegerii – vă relatez una din tainele cu încărcătură informaţională mai deosebită, ce mi-a fost dezvăluită în dimensiunea astrală: În postura de dedublare, urmărind desfăşurarea vieţii unei făpturi omeneşti care a părăsit pământul, am asistat la convorbirea acesteia cu o entitate, căreia-i pusese următoarea întrebare:
„Nu este aşa că aici hoţii au cheile închisorii asupra lor?”
- „Da, aşa este!”
a fost răspunsul promt, oferit la întrebarea vădit sugestivă. Ce am înţeles eu, ca asistent la această comunicare între două entităţi astrale? Lumea astrală - folosindu-se de mine ca prezenţă în acea dimensiune - ne-a dezvăluit o nouă taină de care eu şi dumneavoastră, cititorul, să ţinem seamă, privind întreaga noastră activitate de fiinţe întrupate.
După ce omul se desprinde de corpul său fizic, prin aşa-zisa moarte, el trece în lumea paralelă, mult mai reală decât cea de pe pământ. În acea lume toate făpturile îşi păstrează ca înfăţişare tiparele somatice. Minţile lor funcţionează acolo cu mai multă claritate, iar gândirea este limbajul universal de comunicare.
Să revenim la tema prilejuită de minunata descoperire. După ce omul părăseşte corpul fizic – devenit inapt continuităţii întrupării – el este atras potrivit calităţilor sale morale la nivelul de energii cu însuşiri similare. În acel moment începe şi derularea filmului înregistrat pe parcursul ultimei sale reîncarnări. Derularea se face invers, adică de la sfârşitul vieţii către începutul existenţei sale. De precizat că acest film cuprinde întreaga noastră activitate: gândire, exprimare şi înfăptuire. Nimic nu a scăpat neînregistrat din ultima încorporare şi - pe măsura derulării filmului - ne bucurăm sau suferim de ceea ce am făcut sau nu am făcut, în concordanţa cu Legea morală, dirijată de către Iubirea creatoare. În ipostaza întâlnirii greşelilor sau păcatelor (păcat – separarea de Întreg, ceea ce duce la suferinţă), Sacrul existent în fiecare dintre noi, ne arată doar: „Iată ce ai făcut după mintea ta relativă! Eu te-am îndemnat, în propriul tău interes, să faci ceea ce era curat, cinstit şi bine, iar tu ai făcut după mintea ta egoistă, păguboasă în orice împrejurare.” În acea clipă, egoul îşi vede incontestabila incriminare şi singur îşi creează, imaginativ, spaţiul adecvat de ispăşire. În cazul nostru, temniţa pe care a evitat-o în timpul vieţii, adică hoţia nu a fost descoperită şi nici sancţionată după cum era firesc. Dacă infractorul îşi dă seama de răul săvârşit şi smerit, regretă ceea ce a făcut, el singur – fără nicio altă intervenţie – iese din închisoare. Conştientizarea păcatului, regretul şi suferinţa însoţitoare se înregistrează în alcătuirea sa astrală şi, la o nouă întrupare, va greşi mai puţin sau deloc.
Iată cum Natura noastră Divină prin dragoste ne îndrumă să devenim Ceea ce Suntem în realitate – Perfecţiune, Bunătate necontaminate de substanţa egoului.
Potrivit acestei demonstraţii – fundamentată pe fapte reale, de necontestat – încercaţi necontenit să funcţionaţi ca oameni Întregi: corp, psihic şi Spirit – Unitate absolută, prezentă Acum şi Aici, Una cu mişcarea constantă a Vieţii. Singurul instrument folosit pentru realizarea acestei Unităţi este doar Atenţia lucidă, globală şi dezinteresată. Numai în acestă conjunctură putem să realizăm comuniunea cu Divinitatea şi să trăim fenomenul Adevărului Absolut şi Fericirea, la care aspiră orice înfiripare de Viaţă în asociere cu materia brută.
Autocunoaşterea vă oferă unica modalitate de depăşire a condiţiei umane, însoţită de transformări radicale, cu efecte binefăcătoare, atât asupra dumneavoastră, cât şi asupra întregii omeniri. Nu aveţi nevoie de nimeni. Fiecare om dispune de întreaga capacitate de a duce la bun sfârşit – de unul singur – această operă inestimabilă de Îndumnezeire.
Vă mai amintesc – şi o voi face mereu – că orice activitate a fiinţei umane, iniţiată şi susţinută pe fondul acumulărilor înregistrate memorial privind înobilarea Sufletului omenesc, nu oferă decât simple schimbări de suprafaţă derutante şi amăgitoare. Când această minte - prin însăşi natura ei limitată, fragmentară şi egoistă - îşi dă seama de neputinţa ei de a înţelege Infinitul, se smereşte şi tace. În această sublimă Tăcere oferim prilej Sacrului – existent în profunzimea fiinţei proprii – să se manifeste ca Iubire creatoare care curăţă, destramă întreaga zgură a lumescului, ce ne ţine prizonieri din vremuri imemoriale.