Pacea Sufletului, însoţită de armonia şi seninătatea întregului mintal, reprezintă o veritabilă fereastră deschisă spre Măreţiile Infinitului. Numai în această ipostază putem noi întâlni prospeţimea şi totodată frumuseţea Vieţii aflată într-o veşnică mobilitate. Desprinşi de timp şi spaţiu, noi trăim cu adevărat – ca făpturi integrale – clipele prezente, însoţite de veşnicul lor mister care ni se revelează, oferindu-ne cu dărnicie momente de subtilă bucurie. În această deschidere spre Nemărginire, ni se descopere complexitatea existenţială a toate câte fiinţează, aflate pe diferite trepte de evoluţie spirituală.
Pacea ne oferă capacitatea de înţelegere – prin trăire directă şi nemijlocită – a tuturor evenimentelor vehiculate de natura propriului destin. De asemenea, ei îi datorăm energia corespunzătoare care destramă: atât efectele plăcutului, cât şi a ceea ce este durere – deconspirate ca determinări fireşti ale unor cauze ancestrale al căror autor incontestabil suntem. Înţelegerea doar intelectuală este şi rămâne incompletă şi relativă, fiindcă ea se sprijine pe fapte şi informaţii vechi, păstrate memorial ca reziduuri ale trecutului. Înţelegerea reală, autentică nu ne-o poate prilejui decât această pasivitate a minţii sau stare de negândire. În acest context, noi ne contopim practic cu Ceea Ce Este şi se manifestă în chip real pe parcursul unei singure clipe. Adevărul Absolut – Existenţă incontestabilă – ni se revelează numai şi numai odată cu străfulgerarea momentelor care se succed la infinit. Fiecare din aceste fulgerătoare sclipiri dispun de propria taină.
Ca să ne putem înţelege pe noi înşine, precum şi Sacralitatea Vieţii, suntem deci obligaţi, oarecum, să trăim în uniune perfectă cu acest Vid psihologic. În această fericită conjunctură, corpul fizic funcţionează în chip natural, cu posibilităţi infinite de odihnă şi refacere, precum şi de reparare a unor defecţiuni organice, cauzate de stres sau viaţă dezordonată.
Să mai precizăm, că în această tăcere a minţii, Natura îşi dezvăluie singură tainele ei, pe care inventatorul le percepe, în mod spontan, oferindu-le apoi întregii colectivităţi. Dezvăluirea este atât de fulgerătoare încât ea este adesea atribuită, în mod eronat, minţii ştiutoare. Mai reliefăm că această Pace este întâlnită şi de către fiecare scriitor, creator de artă sau compozitor care prin operele lor revelează ineditul. Şi aceste creaţii sunt în mod frecvent atribuite minţii ştiutoare sau tehnicii specifice de exprimare.
După aceste succinte consideraţii, să vedem cum împlinim, în mod autentic, acest summum funcţional:
Cu ajutorul diferitelor metode sau crezuri – fundamentate inerent pe acumulări cerebrale – nu se realizează decât o pace forţată, închisă într-un tipar al gândirii, deci ea nu poate fi decât relativă. Dacă, de pildă, controlăm respiraţia – care este în strânsă legătură cu procesul de gândire – nu obţinem decât o pace de moment. În cazul în care totuşi insistăm, respiraţia devine ulterior obsesie mintală, iar efectele ei devin cu adevărat dăunătoare pe ambele planuri: psihologic şi somatic.
Această minunată Pace nu o putem realiza decât într-un singur fel, şi anume: prin „Cunoaşterea de Sine”, adică a modului nostru de funcţionare. În acest sens, drept instrument de investigaţie, folosim numai Atenţia globală, lucidă şi dezinteresată.
Aşadar, Aici şi Acum, în clipa când citiţi această expunere, întrebaţi-vă singuri: Sunteţi sau nu un Om Întreg, adică psihic şi fizic formând o unitate în perfectă armonie? Gândirea, mai tot timpul hoinară în trecut sau viitor, deconspirată de flacăra Atenţiei, tace de la sine fără nicio altă intervenţie. Simplitatea întâlnirii determină această desăvârşită muţenie. În această clipă de negândire dispunem de o imensă energie, care ne uneşte cu Marele Tot şi, în această uniune, dispare individualitatea, adică sinele personal. Practic, suntem Sacralitate în acţiune şi pură înţelegere cu efecte binefăcătoare de transformare.
Un asemenea trăitor – odată cu propria înobilare psihologică – contribuie, fără să urmărească sau să conştientizeze acest fenomen, la transformarea întregii lumi. Aşadar, această lume haotică, aflată într-o constantă degradare morală şi spirituală, nu poate fi redresată decât prin transformarea personală a fiecărui ins în parte, cu ajutorul „Cunoaşterii de Sine”.
Împăcat să fii cu tine
Şi cu Viaţa precum vine,
Fiindcă tot ce vine ... trece,
Tu rămâi Făclie rece.
Pace –Veşnic-Armonie
O eternă melodie.
Ca făptură integrată
Te vădeşti nemăsurată,
Creator şi creatură
O perfectă conjunctură.